Prima pagină » Sport » Kim Clijsters a câştigat US Open pentru a treia oară

Kim Clijsters a câştigat US Open pentru a treia oară

Jucătoarea belgiană Kim Clijsters, cap de serie numărul 2, a câştigat pentru a treia oară titlul la US Open, după cele din 2005 şi 2009, în urma victoriei de sâmbătă, scor 6-2,6-1, în faţa rusoaicei Vera Zvonareva, favorita numărul 7.
Kim Clijsters a câştigat US Open pentru a treia oară
Florin Radu
12 sept. 2010, 10:54, Sport

Flamanda de 27 de ani a obţinut a 27-a victorie consecutivă la Flushing Meadows.

Zvonareva a pierdut pentru a doua oară în finală de Grand Slam, după eşecul în faţa Serenei Williams, la Wimbledon.

Finala de sâmbătă a fost cea mai rapidă (59 de minute) de când durata meciurilor este înregistrată (1980).

Ca şi anul trecut, Kim a fost însoţită pe teren la decernarea trofeului de fetiţa sa, Jada.

Clijsters este prima jucătoare care şi-a apărat titlul cu succes la New York după americanca Venus Williams, în 2001.