Luna trecută, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi-a relaxat recomandările privind Rusia şi Belarus pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, permiţând sportivilor acestora să participe la competiţii în calitate de persoane neutre individuale, cu condiţia să nu susţină invazia lui Vladimir Putin şi să nu fie afiliaţi la armată.
Acest lucru a stârnit furie în Ucraina la nivel guvernamental, fiind planificate boicoturi la evenimentele la care participă sportivi ruşi şi belaruşi.
La începutul acestei luni, Ministerul ucrainean al Sportului a elaborat o rezoluţie prin care se urmăreşte retragerea statutului şi a finanţării federaţiilor naţionale în cazul în care acestea nu aderă la o astfel de politică.
O rezoluţie modificată a fost adoptată de Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, cel mai înalt organism al puterii executive de stat din ţară, ceea ce face obligatorie executarea acesteia.
Rezoluţia nu s-a dovedit a fi universal populară în Ucraina.
Opoziţia Federaţiei ucrainene de tenis faţă de propunerea de boicot a fost menţionată de CIO în critica la poziţia guvernului.
Federaţia ucraineană de tenis a declarat că un boicot al evenimentelor la care sunt prezente Rusia şi Belarus ar „duce la distrugerea tenisului ucrainean, în timp ce CIO a declarat că decretul guvernului privind federaţiile naţionale „ridică întrebări serioase cu privire la autonomia sportului ucrainean”.
CIO a promis fonduri de la Solidaritatea Olimpică pentru sportivii ucraineni afectaţi de orice interdicţie, iar preşedintele Thomas Bach a criticat guvernele care i-au criticat poziţia faţă de Rusia şi Belarus, considerând-o „deplorabilă”.
Atletul ucrainean de skeleton Vladyslav Heraskevych, un critic vocal al CIO şi al participării Rusiei şi Belarusului în sportul internaţional, a condamnat Ministerul Tineretului şi Sportului condus de preşedintele Comitetului Naţional Olimpic al Ucrainei, Vadym Gutzeit, pentru „incompetenţă”
El a susţinut pe Twitter că blocarea sportivilor ucraineni de la competiţii ar oferi „reprezentanţilor ruşi ocazia de a-şi promova naraţiunile şi propaganda” şi ar echivala cu „un steag alb din partea sportului ucrainean”.
Criticii spun că nu ar trebui să existe un loc pentru Rusia şi Belarus în sport cât timp războiul este în desfăşurare, iar problemele practice rămân cu sportivii lor care concurează la evenimente în special în Europa.
Rusia a criticat continuarea interzicerii simbolurilor sale naţionale, dar CIO a afirmat că a „găsit o cale de mijloc”.