Kim Clijsters nu va participa la Wimbledon

Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters, care s-a accidentat la glezna dreaptă în turul doi al turneului de la s'Hertogenbosch (Olanda), nu va participa la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al sezonului, informează AFP.

Urmărește
5 afișări

Kim Clijsters, numărul doi mondial, s-a accidentat, marţi, în meciul cu italianca Romina Oprandi, pierdut cu scorul de 6-7 (5/7), 3-6, şi are nevoie de cel puţin două săptămâni de pauză, a anunţat agenţia de marketing sportiv Golazo Sports, care o reprezintă.

"Kim a suferit o contuzie la glezna drepată şi o tasare a tendonului, deci este vorba despre o nouă leziune, care nu are nicio legătură cu precedenta accidentare la gleznă", se arată într-un comunicat al Golazo Sports.

Potrivit Golazo, Kim Clijsters speră să-şi poată relua antrenamentele peste o lună, pentru a participa la turneele americane.

Kim Clijsters, care nu a mai jucat din 31 martie, din cauza unei accidentări la încheietură şi la umăr, apoi la glezna dreaptă când dansa la o nuntă, a revenit în competiţie la Roland Garros, unde a fost eliminată în turul doi, la 26 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici