Klaus Iohannis: Prin prezenţa mea la Fed Cup, reconfirm susţinerea pentru sportivii români
„Sportul a reprezentat dintotdeauna o activitate care ne menţine sănătoşi, dar şi competitivi. Prin prezenţa mea astăzi la Fed Cup, reconfirm susţinerea pentru sportivii români care ne reprezintă la competiţiile internaţionale şi îi asigur de toată admiraţia mea. Felicitări echipei României!”, a notat Iohannis, care a şi postat trei fotografii.
Echipele României şi Spaniei se află la egalitate, scor 1-1, după prima zi a întâlnirii de Fed Cup de la Galaţi, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II. Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva Silvia Soler-Espinosa în primul meci al întâlnirii, la care a asistat şi preşedintele Klaus Iohannis, iar în a doua partidă Irina-Camelia Begu, locul 34 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Garbine Muguruza, numărul 24 mondial.
La ceremonia care a marcat începutul întâlnirii cu Spania, jucătoarele românce au intonat imnul României de pe teren, iar Klaus Iohannis din tribune. Înainte de începerea primului meci, echipa României a mers în faţa lojei în care se afla Iohannis şi sportivele au dat mâna cu preşedintele.
Duminică, începând de la ora 12.00, la Galaţi sunt programate confruntările de simplu Simona Halep – Garbine Muguruza, Irina-Camelia Begu – Silvia Soler-Espinosa şi meciul de dublu Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu – Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.