Kylian Mbappé a făcut anunţul în cursul zilei de luni, într-un comunicat transmis AFP. Starul naţionalei Franţei şi a lui PSG „regretă profund că nu s-a putut ajunge, aşa cum s-a cerut, la un acord înainte de Cupa Mondială” pe acest subiect, care a provocat deja o polemică în luna martie.
De când Kylian Mbappé a boicotat o operaţiune de marketing cu sponsorii echipei Franţei, pe 22 martie, la un miting la Clairefontaine, convenţia care îi leagă pe internaţionalii francezi de Federaţia Franceză de Fotbal se află în centrul unei polemici.
Vedeta pariziană şi consilierii săi consideră în special că se foloseşte tot mai mult imaginea individuală a unor jucători, în detrimentul altora. Francezul şi-ar dori, de asemenea, să aibă un drept de control asupra mărcilor cu care sunt asociaţi internaţionalii.