Kyndall Dykes, de la "U" Mobitelco Cluj, supravieţuitorul uraganului Katrina

Sosit la Cluj în iarna anului trecut, pentru a-l înlocui pe conaţionalul său accidentat, David Lawrence, americanul Kyndall Dykes a devenit rapid un jucător de bază al formaţiei ardelene, câştigând simpatia fanilor.

Într-un interviu acordat pe site-ul echipei sale, jucătorul de peste Ocean a povestit şi despre momentele grele prin care a trecut cu familia sa în timpul şi după devastatorul uragan Katrina, din 2005, care a dus la pierderea a peste 1.830 de vieţi omeneşti.

"Se puteau vedea familii care îşi părăseau casele, se puteau vedea oameni morţi pe stradă, a fost unul dintre cele mai cumplite momente din viaţă. Acum toata lumea e ok, familiei mele i-au lipsit unele lucruri, dar nu a murit nimeni în familie. O vreme însă, au stat separaţi. În timpul furtunii, detinuţii dintr-o închisoare trebuiau evacuaţi, iar pentru asta trebuiau să treacă peste un pod. Mulţi dintre ei au profitat atunci şi au evadat. A fost o nebunie, au ucis ofiţeri de poliţie. Unii dintre deţinuţi au sărit de pe pod, încercând să se salveze. A fost rău. Au furat din mall-uri, magazine, au jefuit oameni, în încercarea de a supravieţui...", a rememorat Dykes.

Baschetbalistul în vârstă de 22 de ani a mai povestit că, deşi juca baschet încă de la 7 ani, în paralel a practicat baseball-ul, un sport care i-a adus şi câteva titluri de MVP, până la intrarea în liceu, când a decis să continue doar cu sportul cu mingea la coş.

Despre experienţa sa la Cluj, Kyndall Dykes spune: "Când am ajuns aici, echipa pierduse doar două meciuri, iar eu am încercat să mă adaptez cât mai repede la echipă. Unul dintre prietenii mei, Gerome Le Gain, a jucat în România şi cred că şi în Ungaria. Înainte de a ajunge aici am jucat cam o lună în Maroc, însă nu mi-a plăcut. Prietenul meu, Le Gain, a vorbit cu preşedintele Mircea Cristescu şi aşa am ajuns la Cluj, tocmai se accidentase David Lawrence. Au fost meciuri mai bune, mai slabe, dar cred că cel mai bun meci a fost anul trecut în semifinala cu Timişoara, meciul trei, cred. Atunci mi-a intrat totul, m-am simţit foarte bine şi toată lumea, şi antrenorul, mi-a spus să continui să arunc aşa la coş".

Jucătorul de la "U" Mobitelco BT resimte dorul de ţară şi familie, dar mai ales de fiica sa, care nu a împlinit încă un an. "Este greu să fiu singur aici şi să nu o văd pe fiica mea cum creşte. Acum are 11 luni, încearcă să vorbească, să umble, o văd des pe Skype, dar nu sunt acolo, iar asta este cel mai greu. Totuşi, vorbesc des cu familia. Îi voi explica mai târziu că a trebuit să plec de lângă ea, pentru a-mi putea susţine familia, cred că va înţelege asta când va fi mai mare. Trebuie să câştig bani pentru familia mea".

Dykes consideră că anul 2010 a fost bun pentru el, dar nu ar fi reuşit fără echipa din jurul său. "Nu am câştigat titlul, acesta este marele regret al anului. Este importantă medalia de argint, dar acum vrem aurul!", a încheiat baschetbalistul din lotul vicecampioanei.