L'Equipe: Lille a făcut diferenţa dintr-un penalti controversat

Cotidianul francez L'Equipe a scris după meciul OSC Lille – FC Vaslui, scor 2-0 în manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa, că echipa gazdă s-a desprins în urma unui penalti controversat.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului L'Equipe: Lille a făcut diferenţa dintr-un penalti controversat

L'Equipe: Lille a făcut diferenţa dintr-un penalti controversat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Lille eliberată! Lille a câştigat pornind de la un penalti mai degrabă controversat, după o fază suspectă de ofsaid. Apoi au evoluat cu calm în faţa unor români care au jucat perfect mai mult de o oră. A fost nevoie de ultima jumătate de oră pentru eliberare. Blocul vasluian a stopat acţiunile ofensive ale gazdelor", a scris cotidianul L'Equipe.

Le Figaro a notat că "Lille şi-a făcut treaba". "Scăpată cu bine din capcană, Lille a reuşit în sfârşit să înscrie, asigurându-şi calificarea în grupe", a subliniat ziarul citat.

"Misiune îndeplinită", a titrat site-ul oficial al OSC Lille. "Lille a jucat cu determinare, presând un bloc românesc ostil. OSC Şi-a forţat destinul după pauză şi a reuşit. A fost o bătălie grea", a precizat losc.fr.

"Lille pe uşa din dos", a titrat football.fr. "Lille s-a luptat îndelung cu Vaslui, înainte să facă diferenţa dintr-o mare eroare de arbitraj. Penalti, dar înainte a fost ofsaid, nesemnalizat de arbitru".

Publicaţia France Footbal a scris: "Lille respiră mai bine": "S-a luptat şi i-a fost frică. Lille s-a temut de un fiasco. După ce s-a temut, Lille s-a calificat", a comentat France Football.

Formaţia FC Vaslui a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa franceză OSC Lille, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei. Golurile francezilor au fost marcate de Cabaye '70, din penalti şi Chedjou '80. La faza acordării penaltiului, arbitrul Tom Harald Hagel l-a eliminat pe portarul Dusan Kuciak., În tur, la Vaslui, scorul a fost egal, 0-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici