- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
L'Equipe publică o listă cu "indici de suspiciune" privind riscul de dopaj
Cotidianul L'Equipe a dat publicităţii, vineri, o listă confidenţială realizată de UCI în care celor 198 de participanţi la ediţia din 2010 a Turului Franţei le era atribuit un "indice de suspiciune" privind riscul de dopaj, 40 la sută dintre aceştia fiind consideraţi cu risc mare, informează AFP.
Lista realizată de Uniunea Internaţională de Ciclism în funcţie de variaţiile profilului sanguin din paşaportul biologic al rutierilor a fost transmisă, anul trecut, tuturor persoanelor care se ocupau de controalele antidoping cu ocazia Turului Franţei.
Indicii erau atribuiţi de la 0 (riscul cel mai mic) la 10 (riscul cel mai ridicat).
În acest clasament, primele trei locuri, deci sportivii consideraţi cu cel mai mare risc, sunt spaniolul Carlos Barredo (indice 10), ucraineanul Yaroslav Popovici (indice 10) şi rusul Denis Menchov (indice 9), ultimul ocupând locul trei în ediţia din acest an a Turul Italiei.
Dintre primii 10 clasaţi în Turul Franţei de anul trecut, un singur alt rutier, belgianul Jurgen Van den Broeck, prezinta un indice ridicat, respectiv 8.
Spaniolul Alberto Contador, triplu câştigător al Turului Franţei, a fost cotat cu 5, iar luxemburghezul Andy Schleck cu 3.
Potrivit listei, mai mult de jumătate dintre participanţii la Turul Franţei din 2010 aveau un risc mic sau chiar zero de "suspiciune de dopaj".
Dintre echipe, Cofidis pare să fie ce cea care respectă cel mai mult regulile, iar dintre ţări Franţa este cea cu numărul cel mai mare de sportiv cu risc zero (18), în faţa Olandei sau Elveţiei.
Responsabilii UCI au anunţat că este regretabil că acest document a ajuns în presă, dar că este vorba despre "un instrument de muncă" pentru serviciile sale de dopaj şi că acei indici nu reprezintă dovezi de culpabilitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu
-
SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului
-
Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO