Prima pagină » Sport » La 23 de ani după Gică Hagi, şi Ilie Năstase cere să i se facă statuie

La 23 de ani după Gică Hagi, şi Ilie Năstase cere să i se facă statuie

La 23 de ani după Gică Hagi, şi Ilie Năstase cere să i se facă statuie
Daniel Contescu
28 mai 2021, 03:42, Sport

Ilie Năstase (74 de ani), cel mai mare jucător din istoria tenisului românesc, a declarat că vrea statuie în Bucureşti. „Nasty” i-a adresat un mesaj primarului Capitalei, Nicuşor Dan, căruia îi cere să îi ridice respectiva favoare.

„România nu acordă niciun respect campionilor. Nadia Comăneci nu are statuie aici, dar o are în America. Avem o statuie, dar nu e a noastră, e a lui Charles de Gaulle. Eu încerc de nu ştiu câte luni să mă apropii de primarul Capitalei, să am şi eu. Mi-a făcut Ciprian Marica, care îmi este naş, o statuie.

Vreau şi eu să o pun acolo unde trece lumea, să o ţin şi să mă uit în fiecare zi la ea şi la trofeele mele. Nici nu mai intru în camera cu trofee, parcă mă răscoleşte, parcă intru la puşcărie.

Sunt un prizonier al acestor trofee. Şi vreau să le împărtăşesc cu toată lumea, dacă se poate. Dacă nu, pun un lacăt şi le închid”, a declarat Ilie Năstase, la turneul Dr. Oetker Junior Trophy 2021.

Ilie Năstase a fost primul lider mondial din istoria tenisului. De asemenea, a triumfat în două turnee majore, la simplu: US Open 1972 şi Roland Garros 1973. De asemenea, la Wimbledon a disputat două finale, în 1972 şi în 1976, ambele cedate.

În 1998, înainte de Coupe du Monde, Gică Hagi a cerut, într-o conferinţă de presă istorică, după un meci amical jucat pe Ghencea cu Paraguay, să li se facă statuie lui şi colegilor lui din Generaţie de Aur, pentru performanţele atinse începând cu 1990 şi continuând cu 1994.

”Merităm statuie. În doi-trei ani, fotbalul românesc se duce”, zicea Hagi, prevestind declinul sportului-rege de la noi.