Preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin Avram Iacoban, a declarat, la Alba Iulia, că federaţia intenţionează să înfiinţeze în acest an, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, un centru de excelenţă pentru pregătirea copiilor şahişti din zonă, acesta urmând să fie primul astfel de centru din România.
Iacoban a spus că în viitor se doreşte înfiinţarea mai multor astfel de centre de excelenţă în zonele în care există copii cu rezultate la competiţiile şahiste.
„Este pentru prima dată când se înfiinţează un centru de excelenţă în România în ceea ce priveşte şahul. Aici, în Alba Iulia, avem copiii foarte, foarte talentaţi la şah care ne dau nădejdea că vom avea în viitor o echipă naţională de şah mult mai performantă ca până acum. Dacă avem această bază, acest talent înnăscut al copiilor din Alba Iulia în ceea ce priveşte şahul, trebuie să îl exploatăm aşa cum trebuie”, a spus Iacoban.
El a adăugat că speră ca noul centru de excelenţă să fie înfiinţat în acest an, astfel încât să devină operaţional în anul şcolar 2015-2016.
Preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin Avram Iacoban, s-a aflat, vineri, la Alba Iulia, pentru a înmâna reprezentanţilor a şase şcoli din judeţul Alba truse de şah care vor fi folosite la predarea şahului ca materie opţională. Elevii de la şase unităţi şcolare din Alba Iulia, Cergău Mare, Petreşti, Lupşa, Aiud şi Baia de Arieş vor învăţa şahul ca materie şcolară în cadrul programului „Educaţie prin şah în învăţământul preuniversitar”.