La Bucharest Chalenge se aşteaptă peste 100.000 de spectatori

Preşedintele companiei Bucharest Ring, Harmut Beyer, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se aşteaptă la circa 100.000 de spectatori în cele trei zile de concurs la cea dea doua ediţie a Bucharest City Challenge, care se va desfăşura, la Bucureşti, în perioada 22-24 august.

Urmărește
80 afișări
Imaginea articolului La Bucharest Chalenge se aşteaptă peste 100.000 de spectatori

La Bucharest Chalenge se aşteaptă peste 100.000 de spectatori (Imagine arhivă)

"Prima ediţie a fost un real succes: a fost transmisă în 130 de ţări, cu o audienţă de 80.000.000 de telespectatori, iar în Bucureşti au venit 4000 de turişti şi 70.000 de spectatori. Anul acesta aşteptăm o creştere a interesului din partea publicului şi estimăm că pe parcursul celor trei zile de concurs vor veni 100.000 de spectatori", a spus Beyer.

La rândul său, preşedintele Automobil Clubul Român, Constantin Niculescu, a precizat că este posibil ca la competiţia organizată la Bucureşti să se decidă multe lucruri în privinţa clasamentului final. "Chiar dacă circulaţia are de suferit, câştigul de imagine pentru România este imens. Din punct de vedere sportiv, competiţia va fi foarte interesantă, pentru că Bucharest Challenge va fi etapa a şasea şi e posibil ca multe lucruri să se tranşeze la Bucureşti. Vreau să cred că Bucharest Challenge va fi un succes, iar odată desfăşurarea celei de-a doua ediţii să devină o tradiţie", a menţionat Niculescu.

Prezentă la întâlnirea cu reprezentanţii mass-media, prezentatoarea emisiunii Promotor de la Pro TV, Roxana Ciuhulescu, speră să nu aibă parte de câini pe circuit. "Am participat de foarte multe ori la raliuri, dar în calitate de copilot. Am destulă adrenalină în sânge încât să accept participarea la astfel de concursuri pentru că întotdeauna mi-a plăcut acest lucru. Îmi e foarte frică să nu plouă în timpul concursului, pentru că ploaia este inamicul număru unu. Sperăm să nu ne intre câinii pe circuit", a spus Ciuhulescu.

În paralel cu desfăşurarea evenimentului, în Parcul Izvor va fi amenajată o zonă de entertainment. Astfel, pe lângă zona de concerte, va avea loc Sport&Tuning Car Exhibition, în cadrul căreia vor fi expuse trei automobile, unicat în România, preţul unui astfel de automobil fiind de 1.000.000 de euro.

Conform organizatorilor, va fi demarată campania "We are looking for drivers", care constă în participarea, ca pilot profesionist, la Dacia Logan Cup, alături de Roxana Ciuhulescu, Cabral şi George Vintilă. Candidaţii pentru unul din cele două locuri, trebuie să aibă minimum 20 de ani, carnet de minimum 2 ani şi să nu fi fost implicat într-un accident de circulaţie. Pentru a participa, aceştia vor trebui să se înscrie pe site-ul www.prosport.ro, în perioada 14 iulie - 3 august. Selecţia va fi făcută de Ciuhulescu, Cabral, George Vintilă, un reprezentant al Bucharest Ring şi unul al ACR.

Cei doi câştigători vor pleca în Germania, alături de Roxana Ciuhulescu şi Cabral, unde vor participa la cursuri de specialitate pentru a obţine licenţa de pilot profesionist, obligatorie pentru a lua startul în Dacia Logan Cup.

Cu ocazia evenimentului de la Palatul Parlamentului va fi lansat calendarul oficial Bucharest City Challenge 2009, care include apariţia actriţei Laurei Cosoi, alături de alte tinere, ce vor fi alese de public, prin vot, pe site-ul www.prosport.ro. Pictorialul include imagini ale unor clădiri stilizate din Bucureşti, precum şi maşinile expuse la Sport&Tuning Car Exhibition.

Organizatorii au împărţit biletele pe patru categorii, iar preţul acestora variază între 20 şi 115 lei, după cum urmează:

Platinium: 20 lei (vineri), 80 lei (sâmbătă) şi 115 lei (duminică);

Gold: 20 lei (vineri), 60 lei (sâmbătă) şi 95 lei (duminică);

Silver: 20 lei (vineri), 40 lei (sâmbătă) şi 60 lei (duminică);

Paddock: 20 lei (vineri), 40 lei (sâmbătă) şi 40 lei (duminică).

Biletele vor putea fi procurate de la punctele de vânzare amplasate în Piaţa Unirii, din reţeaua de magazine Diverta, precum şi de pe internet, la adresele: www.bilete.ro şi www.ticket.ro.

Aflat la a doua ediţie, Bucharest City Challenge va găzdui competiţii FIA GT 1 şi 2, British Formula 3 şi Dacia Logan Cup pe traseul din jurul Palatului Parlamentului, care măsoară 3.115 kilometri, lucrările pentru amenajarea circuitului urmând a fi demarate pe data de 28 iulie.

Organizatorii au precizat că încă se află în discuţii cu reprezentanţii municipalităţii în privinţa perioadei în care traficul va fi restricţionat în zona evenimentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici