Ronaldo, care a semnat noul contract cu United în ultima zi a ferestrei de transferuri, nu a ajuns încă la club, deoarece la momentul semnării se afla alături de echipa naţională şi de atunci se află în carantină, după ce a părăsit mai devreme cantonamentul Portugaliei.
El a aterizat în Anglia în weekend, pentru a începe o perioadă de izolare de cinci zile, urmând să se întâlnească cu noii săi coechipieri şi să li se alăture acestora la antrenamente abia miercuri sau joi, presupunând că nu va avea probleme cu testul COVID-19.
Astfel, Ronaldo ar putea avea trei zile întregi de antrenament cu echipa, iar decizia de a juca sau nu în meciul de sâmbătă îi va aparţine managerului Ole Gunnar Solskjaer.
Norvegianul nu s-a grăbit să introducă noile achiziţii, pe Jadon Sancho şi Raphael Varane, în echipa de start, la începutul acestui sezon, aşa că există o şansă reală ca Ronaldo să înceapă meciul pe bancă.
Fanii vor avea totuşi ocazia să-şi vadă favoritul, chiar dacă nu va juca, deoarece se aşteaptă ca acesta să fie prezentat suporterilor de pe Old Trafford înainte de meci, relatează 90min.com.
În cazul în care Ronaldo va rata meciul cu Newcastle, prima sa titularizare ar putea avea loc în timpul săptămânii viitoare, United urmând să se deplaseze în Elveţia pentru a înfrunta Young Boys în Liga Campionilor, pe 14 septembrie.
Condiţia fizică nu va fi o problemă. Chiar dacă implicarea sa la Juventus a fost limitată la începutul sezonului, el a jucat toate cele 90 de minute în victoria Portugaliei cu 2-1, împotriva Irlandei, la începutul acestei luni, marcând ambele goluri ale echipei sale.
El s-a antrenat acasă, în timp ce se afla în izolare, pentru a se asigura că nivelul său de pregătire fizică nu are de suferit, astfel încât, dacă Ronaldo nu va juca împotriva lui Newcastle, probabil că va fi din cauza unei preocupări de natură tactică din partea lui Solskjaer, care doreşte ca noile sale achiziţii să se pună la punct cu restul echipei, înainte de a fi aruncate în luptă.