La FCSB se trage în antrenor. Florin Tănase: ”Nu jucăm ceea ce trebuie”

  • FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid, iar căpitanul echipei a reacţionat dur.
  • Florin Tănase contestă priceperea tehnicianului adus la echipă în această vară.
  • ”Lucrurile merg în jos, trebuie schimbat ceva”, a fost concluzia lui ”Tase”.
Urmărește
433 afișări
Imaginea articolului La FCSB se trage în antrenor. Florin Tănase: ”Nu jucăm ceea ce trebuie”

Florin Tănase, un căpitan la pământ

Vicecampioana FCSB este la 7 puncte de liderul şi campioana CFR Cluj, după 5 etape scurse din Liga 1, urmare a eşecului de duminică împotriva Rapidului, 0-1.

Antrenorul Dinu Todoran este pus în discuţie de jucători, iar semnalul privind  intervenţia patronului Gigi Becaloi la nivelul băncii tehnice este evidentă.

Căpitanul Florin Tănase a făcut referiri clare la organizarea jocului dictată de Todoran.

„Nu meritam altceva, după părerea mea. Felicitări Rapidului, şi-au dorit victoria şi au obţinut-o. Am dominat o mare parte din meci, dar nu ne-am creat ocazii foarte mari. Nu jucăm ceea ce trebuie. Eram conştienţi că nu o să fie uşor, mă aşteptam să creştem în evoluţie după meciul cu Gaz Metan, dar nu se întâmplă.

Probabil şi acea victorie a venit după o execuţie a unui jucător, o sclipire. Pur şi simplu nu jucăm ce trebuie. [Care e explicaţia?] Nu ştiu, întrebaţi antrenorul, vom analiza şi o să vedem ce iese. Dacă nu se va schimba ceva, va fi acelaşi lucru. Nu pot să vă spun ce pregătim la antrenamente. Important este că nu jucăm ce trebuie şi trebuie schimbat ceva la noi. Lucrurile merg în jos, trebuie schimbat ceva”, a spus Tănase după partidă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici