La Repubblica: Absenţa lui Radu a costat-o puncte importante pe Lazio
Cotidianul La Repubblica a scris, marţi, că absenţa fundaşului Ştefan Radu a costat-o puncte importante pe Lazio Roma, care a pierdut calificarea pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Sursa citată i-a acordat nota 6,5 internaţionalului român pentru prestaţia avută în acest sezon. "Radu a fost perfect în prima parte a campionatului, dar în retur a fost mai mult accidentat. Mai mult, în derbiul cu Roma şi-a pierdut capul şi a fost suspendat. Va trebui să înveţe să se controleze, dar absenţa sa a costat-o puncte importante pe Lazio", a scris La Repubblica.
Cotidianul italian a considerat că cei mai buni jucători ai formaţiei Lazio Roma în sezonul 2010-2011 au fost brazilienii Andre Dias şi Anderson Hernanes, precum şi argentinianul Cristian Ledesma, care au fost notaţi cu 8.
Lazio Roma a terminat pe locul cinci în Serie A şi va participa în sezonul viitor în Liga Europa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO