La Verdad: Săpunaru a refuzat oferta clubului Elche

Publicat: 22 07. 2013, 17:33
Actualizat: 01 04. 2020, 11:28

Potrivit sursei citate, Săpunaru „a renunţat la oferta de a semna cu Elche, după ce soţia sa nu a dorit să părăsească România”. „Ieri, comisia sportivă a clubului Elche a primit răspunsul fotbalistului: acesta va rămâne în ţara sa”, menţionează La Verdad.

În schimb, cotidianul Marca notează că oficialii clubului Elche cred în continuare că Săpunaru îşi va putea convinge soţia şi va accepta oferta grupării spaniole.

Săptămâna trecută, jurnalul Informacion a scris că Săpunaru nu a semnat un contract cu gruparea Elche, după cum preconiza presa spaniolă, din cauza soţiei sale, care a dorit să revină în România „din motive personale”. Fundaşul a cerut atunci câteva zile pentru a încerca să îşi convingă soţia.

În 17 iulie, presa din Spania a scris că Săpunaru urma să semneze un contract pe trei sezoane cu Elche.

Cristian Săpunaru a evoluat în sezonul trecut tot în Spania, la Real Zaragoza, pentru care a disputat 29 de partide şi a marcat două goluri.