- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lăcătuş: Având în vedere ocaziile avute, o remiză era conformă cu realitatea din teren
Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat, miercuri seară, că, având în vedere ocaziile avute de Steaua la meciul cu Bayern Munchen, scor 0-1, din grupa F a Ligii Campionilor, un rezultat de egalitate ar fi fost conform cu realitatea din teren.
Lăcătuş: Având în vedere ocaziile avute, o remiză era conformă cu realitatea din teren
"Sunt un pic mâhnit de rezultat, am început destul de prudent, sperând să-i surprindem pe viteză şi tehnică. Am primit destul de repede gol după o fază fixă şi a trebuit să fim mai agresivi. N-am reuşit pentru că nu am avut nici şansă la ocaziile avuite, dar cred că am făcut o a doua repriză destul de bună şi am pus probleme lui Bayern, cu riscul de a ne lăsa descoperiţi şi de a le permite să aibă ocazii. Bayern este foarte puternică şi va pune probleme tututor echipelor, acasă şi în deplasare. Sperăm ca în jocurile pe care le avem la dispoziţie să reuşim să strângem punctele de care avem nevoie pentru a spera într-o primăvară europeană, fie ea în Liga Campionilor sau Cupa UEFA. Având în vedere numărul ocaziilor, putem spune că o remiză era conformă cu realitatea din teren", a spus Lăcătuş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Lăcătuş a afirmat că nu este prima oară când Juan Carlos Toja joacă mijlocaş central şi a subliniat că la Bayern sunt jucători cu experienţă, "care au ştitu când să forţeze, când să întrerupă şi au profitat de forţa fizică superioară".
Marius Lăcătuş a vorbit şi de golul anulat: "Nu ştiu ce a fluierat arbitrul la faza golului anulat, nu cred că a fost fault".
Antrenorul stelist consideră că prezenţa căpitanului Mirel Rădoi era benefică pentru formaţia sa. "Rădoi ştie să-i mobilizeze pe jucători, are prestaţii foarte bune, dar încercăm să trecem peste toate absenţele. Nu cred că putem găsi o scuză în faptul că am avut accidentaţi sau suspendaţi. Prezenţa lui Rădoi era benefică pentru noi", a afirmat Lăcătuş.
Managerul grupării Bayern Munchen, Uli Hoeness, a declarat, miercuri seară, că în opinia sa acest rezultat este corect.
"Sunt foarte mulţumit de cum am jucat. Fotbaliştii Stelei au jucat foarte bine, dar în cele din urmă noi am meritat să câştigăm. Consider că rezultatul este corect. Cred că toate cele patru echipe din grupă mai au şanse la calificare, chiar şi Steaua, pentru că mai sunt încă cinci meciuri. Am luat cele trei puncte şi sunt foarte mulţumit de cum am început faza grupelor", a spus Hoeness.
Steaua Bucureşti a debutat cu un eşec în ediţia 2008/2009 a Ligii Campionilor, după ce a fost învinsã, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia germană Bayern Munchen, în prima etapă a grupei F a competiţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO