Lăcătuş: Mă deranjează atitudinea jucătorilor mei

Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat că Steaua mai are încă şanse la titlu, în ciuda rezultatului de egalitate, scor 1-1, din meciul cu Gloria Buzău, menţionând însă că este deranjat de atitudinea în joc a unora dintre fotbaliştii săi.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Mă deranjează atitudinea jucătorilor mei

Lăcătuş: Mă deranjează atitudinea jucătorilor mei

"Este normal să fim nemulţumiţi de joc şi rezultat. Din păcate nu am reuşit să facem ce-am realizat cu Dinamo şi Slavia Praga. Nu avem continuitate de rezultate pozitive şi de aceea suntem în această situaţie în clasament. Chiar dacă am avut câteva ocazii clare, nu am reuşit să înscriem. Sper ca în următoarele meciuri să ne concentrăm mai bine. Mă aşteptam la o astfel de replică din partea Gloriei, este o echipă dârză. Nu pot scoate un ţap ispăşitor pentru golul primit, la orice înfrângere toţi suntem de vină", a spus Marius Lăcătuş.

Tehnicianul s-a arătat deranjat de atitudinea unora dintre jucătorii săi. "Nu s-au terminat şansele noastre la titlu. Atâta timp cât mai avem şanse matematice, sperăm să ajungem acolo unde ne este locul. Diferenţa de puncte faţă de CFR pleacă de la faptul că ei au câştigat tot cu echipele considerate mai mici, iar noi nu. Aici este vorba de atitudine, de concentrare şi apoi de starea fizică şi psihică. Jucători ca Ovidiu Petre, Goian, Emeghara pot aduce un plus, dar din păcate nu ne putem folosit tot timpul de ei. Mă deranjează atitudinea jucătorilor, nu au fost ritmul şi agresivitatea pe care le doream. Ei trebuie să aibă aceeaşi atitudine tot timpul, indiferent de adversar", a mai spus antrenorul formaţiei steliste.

Lăcătuş a adăugat că jucătorii Stelei trebuie să conştientizeze că, dacă nu vor câştiga următoarele meciuri, va fi greu: "Mă interesează ce facem noi şi după aceea dacă se încurcă CFR. Dacă nu ştim să profităm de greşelile lor, degeaba ne mai punem speranţe".

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a plecat foarte supărat de la stadion şi a refuzat să facă declaraţii.

Echipa Steaua a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, vineri, în deplasare, în compania formaţiei Gloria Buzău, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici