Lăcătuş: Nu am probleme la inimă, am altele mai uşoare

Fostul antrenor stelist Marius Lăcătuş, care a fost externat, marţi dimineaţă, de la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat că nu are probleme cu inima, ci unele mult mai uşoare, gastrită şi colesterolul mărit.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Nu am probleme la inimă, am altele mai uşoare

Lăcătuş: Nu am probleme la inimă, am altele mai uşoare (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt sănătos, lucrurile sunt OK. A fost o problemă, nu m-am simţit bine. Eu nu le doresc nici duşmanilor mei să treacă prin astfel de momente. Cei de la spital mi-au facut o ecografie sâmbătă seară, în care a reieşit că sunt mici probleme vizavi de ritmul cardiac şi au hotărât să mă ţină sub observaţie. Problemele s-au repetat şi duminică dimineaţă, iar şeful secţiei de cardiologie a decis să mă ţină internat. Am făcut un test, iar totul este bine. Totuşi, mi s-au descoperit alte probleme, care sunt mai uşoare decât inima: gastrita, pe care o aveam mai demult, colesterolul mărit. Stresul, nervii, toate au făcut să am o stare de disconfort în seara de sâmbătă. Dar doctorii au spus că sunt puternic şi că ţin la tăvăleală", a spus Lăcătuş, la Sport Total FM.

Fostul antrenor stelist a povestit că a stat 12 ore în pat, fără să poată face nimic. "Într-un fel este şi penibil, să nu poţi nici măcar să te duci la toaletă. Am mai fost în spital pe când jucam la echipa naţională, după un meci cu Spania, când am avut dublă fractură. Puţină lume ştie, dar atunci am fost operat şi am stat o lună în spital", a comentat Lăcătuş.

Fostul tehnician al echipei Steaua Marius Lăcătuş a fost externat, marţi dimineaţă, de la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost internat în urmă cu o zi pentru probleme digestive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici