Lăcătuş: Nu e simplu să faci primul 11
Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat că nu a conturat o echipă de start în vederea reluării campionatului şi că prin jocuri şi antrenamente se va edifica asupra unei echipe de start pentru meciul cu Poli Iaşi.
Lăcătuş: Nu e simplu să faci primul 11
"Nu e simplu să faci primul 11. Prin jocuri şi antrenamente ne vom edifica asupra unei echipe de start în săptămâna premergătoare meciului cu Poli Iaşi. Străinii s-au acomodat foarte bine şi destul de repede. La Steaua, având în vedere valoarea lotului şi numărul de jucători, stimulentul cel mai mare e concurenţa pentru a prinde tricoul de titular. Cu străinii trebuie să avem răbdare, pot da şi mai mult, iar când vor da maximum şi vor juca pentru echipă şi rezultate vor dovedi că au mare valoare", a punctat Lăcătuş.
Lăcătuş s-a arătat bucuros de faptul că Habibou nu va fi operat după accidentarea suferită în Cipru şi a adăugat că l-ar putea folosi pe căpitanul Mirel Rădoi, indisponibil în prezent din cauza unor probleme musculare, începând cu al doilea meci amical programat în stagiul din Turcia. "Cred că Rădoi va intra în al doilea joc amical din Turcia. La Habibou trebuie să mai aşteptăm. E bine că nu va fi operat. O să înceapă şi el la un moment dat antrenamentele. Probabil i se va confecţiona o mască specială şi va începe din nou munca, pentru că a pierdut o perioadă. Iniţial, când l-am văzut pe gazon, nu am crezut că e atât de grav", a spus Lăcătuş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO