Lăcătuş: Practic, de meciul cu Dinamo se leagă viitorul echipei FC Vaslui
„Este foarte important pentru noi toţi această ultimă partidă, de la jucători şi antrenor până la conducerea clubului. Practic, de meciul cu Dinamo se leagă viitorul echipei FC Vaslui. Nu este indiferent locul pe care terminăm campionatul. Una este să ocupi un loc de podium, chiar dacă ultimul, şi alta un loc cinci. Însă, eu mizez pe valoarea şi modul de abordare al băieţilor, aşa cum au mai făcut-o în toate meciurile importante din acest campionat, şi sper să câştigăm. În plus, trebuie să profităm şi de problemele existente la Dinamo”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, tehnicianul Marius Lăcătuş.
Antrenorul vasluienilor spune că nu va menaja niciun jucător important în partida de sâmbătă, în perspectiva finalei Cupei României, considerat un meci la fel de important pentru clubul moldav.
„Nu sunt în situaţia de a menaja jucători. Nu ne permitem acest lux, indiferent de ce meci urmează. Nu cred că ar fi o soluţie extraordinară să riscăm o clasare cât mai bună în campionat. Şi chiar dacă ar fi să-i menajăm, nu avem garanţia că o să aibă o evoluţie foarte bună în finala de cupă. CFR Cluj îşi permite, pentru că la ei oricum nu mai contează acest ultim meci din campionat”, a conchis Lăcătuş.
FC Vaslui va întâlni sâmbătă, de la ora 16.30, pe teren propriu, formaţia Dinamo Bucureşti, în cadrul etapei a XXXIV-a a Ligii I, ultima din actualul campionat.