Lance Armstrong şi-a anunţat retragerea definitivă din ciclism

Publicat: 16 02. 2011, 19:00
Actualizat: 07 11. 2012, 01:39

Lance Armstrong a precizat, într-un comunicat, că a luat această decizia pentru a dedica mai mult timp familiei şi fundaţiei pe care o conduce.

„Astăzi, anunţ retragerea mea din circuitul profesionist pentru a consacra mai mult timp familiei, luptei împotriva cancerului şi conducerii fundaţiei pe care am creat-o înainte să câştig primul meu trofeu în Turul Franţei”, a precizat americanul în comunicatul citat.

Armstrong, în vârstă de 39 de ani, a disputat ultima sa cursă internaţională în Australia, la sfârşitul lunii ianuarie, el anunţând atunci retragerea sa din competiţiile internaţionale.

Lance Armstrong a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei, între 1999-2005, la primul succes el revenind în competiţie după o pauză de doi ani în care s-a vindecat de cancer la testicule.

Armstrong a anunţat, prima dată, că se retrage din activitate în 2006, însă, trei ani mai târziu, a revenit în competiţii în încercarea de a-şi resuscita cariera şi de a duce lupta împotriva cancerului la un alt nivel.

Lance Armstrong este tatăl a cinci copii, trei dintr-o primă căsătorie şi doi cu actuala parteneră, Anna Hansen.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.