Prima pagină » Sport » Amendă pentru AS Roma după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan

Amendă pentru AS Roma după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan

Clubul AS Roma a fost amendat cu 50.000 de euro, după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan, scor 0-0, din penultima etapă a campionatului Italiei, conform deciziei judecătorului sportiv Gian Paolo Tosel.
Amendă pentru AS Roma după incidentele rasiste de la meciul cu AC Milan
Luminita Turcu
14 mai 2013, 11:14, Sport

Suporterii romani au scandat sloganuri cu caracter rasist la adresa a trei jucători de la AC Milan, Mario Balotelli, Kevin-Prince Boateng şi Sulley Muntari, obligându-l pe arbitru să întrerupă meciul aproximativ două minute.

Într-un comunicat dat publicităţii luni seară, clubul AS Roma a condamnat „orice formă de rasism”. „Aceste tip de comportament este inacceptabil. Vom continua să luptăm împotriva rasismului, cu determinare, pentru a ajuta la eliminarea acestuia şi pentru a restabili respectul”, se arată în comunicat grupării din capitala Italiei.

Echipa AS Roma, cu portarul Bogdan Lobonţ integralist, a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia AC Milan, în ultimul meci al etapei a XXXVII-a a campionatului italian.

Milan a jucat în inferioritate numerică după eliminarea ghanezului Sulley Muntari, în minutul 41. În minutul 90+2, Francesco Totti (AS Roma) a văzut şi el cartonaşul roşu.