Prima pagină » Sport » Lazio şi Petkovici nu au ajuns la un acord în privinţa rezilierii contractului tehnicianului

Lazio şi Petkovici nu au ajuns la un acord în privinţa rezilierii contractului tehnicianului

Gruparea Lazio Roma şi antrenorul Vladimir Petkovici nu au ajuns la un acord în privinţa rezilierii contractului tehnicianului, vineri seară, după o întâlnire de trei ore între cele două părţi, informează tuttomercatoweb.com.
03 ian. 2014, 21:17, Sport

Reprezentanţii clubului şi Petkovici se vor mai întâlni o dată, sâmbătă dimineaţă.

AFP a notat, vineri, că antrenorii Vladimir Petkovici şi Edy Reja vor să stea pe bancă la meciul pe care Lazio Roma îl va susţine în compania formaţiei Internazionale Milano, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.

Petkovici contestă renunţarea la serviciile sale de către conducerea clubului, iar Reja antrenează echipa de luni, chiar dacă sosirea sa nu a fost oficializată.

Dacă această problemă nu va fi rezolvată până luni, cel mai probabil echipa va fi condusă la meciul cu Inter de un antrenor secund, chiar dacă, teoretic, duminică este prevăzută conferinţa de presă pentru prezentarea lui Reja.

Această situaţie a apărut duminica trecută, atunci când presa italiană a anunţat venirea lui Reja şi a precizat că numirea lui va fi oficializată în câteva ore. Însă, anunţul oficial nu a apărut nici luni, nici marţi, nici în zilele următoare, în ciuda faptului că tehnicianul a condus deja mai multe şedinţe de pregătire.

Prin intermediul avocaţilor, Petkovici cere clubului daune de 600.000 de euro. În schimb, Lazio consideră că Petkovici nu a respectat contractul, deoarece nu a anunţat că va prelua naţionala Elveţiei din luna iulie.