Performanţa a fost atinsă în victoria echipei sale, 113-100, împotriva Sacramento Kings, joi seară.
James, care va împlini 40 de ani la sfârşitul lunii, a ajuns la 57.447 minute jucate în cariera sa în timpul meciului, depăşind recordul de 57.446 de minute stabilit de Abdul-Jabbar, de şase ori campion NBA şi de şase ori MVP, care s-a retras în 1989.
LeBron a atins acest reper la doar 10 minute după startul meciului, împotriva aceleaşi echipe împotriva căreia şi-a făcut debutul în NBA în 2003, pe când evolua pentru Cleveland Cavaliers.
„Este vorba de un angajament faţă de acest sport, de pasiunea şi dragostea pe care o am pentru acest joc. Nu mi-am luat prea mult timp liber în afara sezonului. Puţin mai mult acum, dar în trecut aproape deloc, indiferent dacă ajungeam în cele 10 finale consecutive,” a declarat James.
LeBron, care se află în cel de-al 22-lea sezon NBA, a jucat în peste 1.500 de meciuri de-a lungul carierei sale şi a petrecut aproape 70.000 de minute pe teren, incluzând aproape 12.000 de minute în meciurile de playoff.
Anul trecut, James a stabilit un alt record remarcabil, devenind cel mai bun marcator din istoria NBA, depăşindu-l tot pe Abdul-Jabbar. În prezent, LeBron are peste 41.000 de puncte înscrise în carieră.