Leo Grozavu este noul manager general al clubului ACSMU Poli Iaşi
Preşedintele Comitetului Director al clubului ACSMU Poli Iaşi, Leonid Antohi, a declarat, marţi seară, că Leo Grozavu este noul manager general al grupării din dealul Copoului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Astăzi a avut loc o şedinţă a Comitetului Director al clubului şi a fost aprobată noua organigramă a clubului. Astfel, domnul Leo Grozavu este noul manager general al clubului nostru. Domnul Mircea Ursu, care a fost vicepreşedinte, va fi noul preşedinte executiv al Politehnicii, în timp ce domnul Cristian Stărică (n.r. - care a fost în perioada noiembrie 2009 - iunie 2010 preşedintele clubului Politehnica Iaşi, desfiinţat în vara anului trecut) se va ocupa de problemele administrative de la club“, a spus Leonid Antohi.
Oficialul formaţiei ieşene a mai adăugat că Leo Grozavu va avea mână liberă în tot ceea ce priveşte partea sportivă a clubului: "Domnul Grozavu are mână liberă
de la noi pentru toată partea sportivă. El va decide componenţa băncii tehnice, componenţa lotului, ce jucători vor fi aduşi sau la ce jucători se va renunţa, cum va fi organizat Centrul de Copii şi Juniori. Ne dorim să construim o echipă puternică, în care să evolueze jucători care să aparţină de Poli, şi care să atace promovarea în Liga I sezonul următor".
ACSMU Poli Iaşi ocupă locul 7 în clasamentul Seriei a II-a a Ligii a II-a.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9665133&pid=1)