Levi: Mă aşteptam la un joc mai relaxat

Antrenorul Roni Levi a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că se aştepta ca Unirea Urziceni să aibă un start mai relaxat în partida cu Politehnica Iaşi, câştigat cu scorul de 2-1, pentru că formaţia sa îşi asigurase locul doi în urmă cu o etapă.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Levi: Mă aşteptam la un joc mai relaxat

Levi: Mă aşteptam la un joc mai relaxat (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Vreau să spun în primul rând că îmi pare rău că Iaşiul a retrogradat. Sper ca sezonul viitor să fie mai bun pentru ei şi să revină în prima ligă. Noi am venit aici să jucăm şi mă bucur că băieţii au fost serioşi până la capăt şi au câştigat acest meci. Mă aşteptam la un început de joc mai relaxat, pentru că noi ne asigurase locul doi încă de etapa trecută. Îi înţeleg pe jucători pentru că a fost un sezon foarte greu, însă, pentru mine, este important că am revenit pe final şi au câştigat această partidă", a spus Levi.

Formaţia Unirea Urziceni a câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 în faţa echipei Politehnica Iaşi şi a terminat pe locul al doilea în Liga I, urmând să evolueze în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici