„Am avut emoţii că nu se va juca meciul, dar am sperat totuşi să se joace cu Dinamo. Ne bucurăm că se joacă. Nu ştim ce să-i cerem domnului Condescu în cazul unei victorii cu Dinamo. Shakira e cu Pique şi nu cred că ar veni acum la noi, poate o excursie la Las Vegas să-i cerem. Glumesc, desigur, dar important e să câştigăm noi punctele pe teren. Şanse sunt la orice meci şi o să facem tot ce ţine de noi să fie bine şi sperăm să câştigăm. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme poate fi un stimulent. Suntem pregătiţi şi motivaţi să jucăm şi să câştigăm”, a spus Chiricheş.
Jucătorul gorjenilor a afirmat că nu crede că a fost dorit cu adevărat de vreo echipă. „Sunt dat peste tot, şi la Steaua, şi la Dinamo, dar tot la Pandurii sunt şi mă antrenez tot aici cu băieţii. Am intrat la mijloc aşa, pe nevrute. Nu ştiu în ce măsură sunt dorit, pentru că dacă era aşa, ar fi trebuit să vină cu o ofertă clară, nu pe o datorie a clubului către ei sau cum s-a spus”, a precizat Chiricheş.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oţelul Galaţi, de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriei gorjenilor către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălăţenii vor câştiga acest meci la masa verde.
Miercuri, clubul Pandurii şi-a achitat datoria. În cazul în care nu s-ar fi stins litigiul în această săptămână, Pandurii nu ar fi fost programată nici la partida cu Dinamo, care trebuie să se dispute, vineri, de la ora 20.30, la Bucureşti, în etapa a XX-a a Ligii I. După două neprogramări, gorjenii ar fi fost retrogradaţi din primul eşalon.