Prima pagină » Sport » Chivu: Nu cred că Mutu a luat voit acea pastilă

Chivu: Nu cred că Mutu a luat voit acea pastilă

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Cristian Chivu, a declarat, pentru www.gsp.ro, că nu crede că atacantul Adrian Mutu a luat intenţionat pastile ce conţineau sibutramină, precizând că toată lumea trebuie să îi fie alături jucătorului formaţiei Fiorentina.
Chivu: Nu cred că Mutu a luat voit acea pastilă
29 ian. 2010, 12:33, Sport

„Adi (n.r. – Mutu) a fost dintotdeauna obsedat de siluetă. Ştiu că lua mereu pastile ca să meargă des la toaletă, să-şi menţină supleţea. Şi probabil că acum a nimerit pastila greşită. Nu cred însă că a fost o chestie voită. Eu am participat la nenumărate şedinţe medicale în Italia, unde ni s-a explicat că există riscul real ca, într-un flacon cu 60 de pastile permise dintr-un medicament oarecare, nedopant, să scape de pe banda de ambalare una sau două cu depuneri de substanţe interzise de la alte produse. De aceea, ni s-a recomandat să nu luăm absolut nimic fără avizul medicului. Probabil că Adi n-a ţinut cont de această sugestie. Eu, de exemplu, şi când îmi dau cu gel de păr duc prospectul doctorului să-mi confirme că e ok”, a declarat Chivu pentru gsp.ro.

Cristian Chivu speră să se dea dovadă de clemenţă în cazul lui Mutu, aşa cum s-a întâmplat şi cu jucătorul echipei Juventus Torino, Fabio Cannavaro. „Sper să se dea dovadă de clemenţă, cum s-a întâmplat şi la Cannavaro. Nu este un medicament care să îmbunătăţească prestaţiile sportive. Din contră, e dăunător. E o situaţie delicată. E problema unui om, a unui prieten. Să-i fim alături! Naţionala şi Fiorentina n-au nici o legătură cu această problemă. Mutu, ca orice jucător, reprezintă un patrimoniu pentru club şi trebuie ajutat”, a adăugat Chivu.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anunţat, joi, Comitetul Olimpic Italian (CONI).