Lider galerie FC Timişoara: Să plece Iancu, nu să-l găsească vinovat pe Uhrin

Unul dintre liderii galeriei echipei FC Timişoara, Cristian Brâncovan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Consiliului de Administraţie, Marian Iancu, ar trebui să părăsească gruparea timişoreană şi nu antrenorul Dusan Uhrin jr.

Urmărește
105 afișări
Imaginea articolului Lider galerie FC Timişoara: Să plece Iancu, nu să-l găsească vinovat pe Uhrin

Suporterii FC Timişoara protestează pe 7 septembrie faţă de decizia de penalizare a echipei (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu este posibil ca un oraş ca Timişoara să se implice cu bani la această echipă, iar Iancu să ia decizii de capul lui. Poziţia noastră este ireconciliabilă. Singura discuţie care o mai putem avea cu Iancu este aceea de a vedea condiţiile în care ne va preda echipa, deoarece Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au plătit trei milioane de euro în condiţiile în care cheltuielule totale erau de cinci milioane de euro. Uhrin nu a cerut decât un singur lucru, să li se dea banii pe care îi merită. Iancu nu a mai dat niciun ban din martie la echipă. Dacă nu a fost în stare să plătească jucătorii, atunci să plece, nu să-l găsească vinovat pe Uhrin", a spus Brâncovan.

Cristian Brâncovan a afirmat că îl acuză mai mult pe Marian Iancu de blat, decât pe Uhrin. "Dacă îl acuză pe Uhrin că ar fi dat meciul cu Dinamo, să ne aducem aminte de acel 0-0 de la Timişoara, tot cu Dinamo, ştie domnul Iancu mai bine despre ce e vorba. Dacă e să acuzăm pe cineva de blat, l-am acuza mai mult pe Iancu decât pe Uhrin. Noi nu ne putem compara cu suporterii de la Steaua şi Dinamo, pentru că noi suntem independenţi faţă de club. Noi chiar am contribuit la bugetul acestui club, deoarece Iancu s-a folosit de banii publici", a precizat Brâncovan.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, marţi, că tehnicianul ceh Dusan Uhrin jr va părăsi funcţia de antrenor principal al formaţiei bănăţene. "Vom stabili împreună modalitatea de reziliere. Ştie el de ce. Pusesem lucrurile la punct, dar totul s-a schimbat aseară (n.r. - luni seară). Vom căuta un antrenor tot de talia lui, poate chiar mai bun", a spus Iancu.

FC Timişoara ocupă, după disputarea turului Ligii I, locul trei, cu 29 de puncte. Echipa a fost penalizată cu şase puncte la solicitatarea FIFA în scandalul palmaresului clubului Poli Timişoara. În cazul în care ar fi avut şi cele şase puncte, FC Timişoara ar fi fost la egalitate cu liderul campionatului, Dinamo, care a acumulat 35 de puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici