Reprezentant Săpunaru: Cristian nu va pleca la Lazio, FC Porto a cerut prea mult

Publicat: 11 06. 2011, 17:03
Actualizat: 08 11. 2012, 02:00

„Cristian Săpunaru nu va pleca la Lazio. Au existat discuţii între reprezentanţii celor două cluburi, dar FC Porto a cerut prea mult pentru transferul lui Săpunaru. Cât? Nu pot spune asta, dar era mult şi Lazio a renunţat. Săpunaru va rămâne la FC Porto”, a declarat reprezentantul fotbalistului.

Săpunaru a evoluat în 41 de meciuri oficiale pentru FC Porto în sezonul 2010/2011 (peste 2.600 de minute de joc). Românul a câştigat cu FC Porto în acest sezon campionatul, Cupa Portugaliei şi Liga Europa.