Prima pagină » CM 2010 » Postul ITV a difuzat un moment publicitar exact când Gerrard marca în meciul cu SUA

Postul ITV a difuzat un moment publicitar exact când Gerrard marca în meciul cu SUA

Telespectatorii englezi nu au putut urmări în direct în format HD golul marcat de Steven Gerrard în meciul susţinut de Anglia, scor 1-1, cu SUA, deoarece postul ITV, care transmitea partida, a difuzat un moment publicitar exact în acel moment, informează presa locală.
Postul ITV a difuzat un moment publicitar exact când Gerrard marca în meciul cu SUA
13 iun. 2010, 20:03, Sport

În momentul în care transmisia a revenit în direct, telespectatorii s-au mulţumit să-l vadă pe Steven Gerrard felicitat de coechipieri. După mai multe plângeri în acest sens, comentatorul Adrian Chiles şi-a cerut scuze la finalul meciului. „Ne cerem scuze pentru această întrerupere”, a spus Chiles.

„O problemă de transmisie a afectat serviciul HD al ITV 1 în timpul meciului. Serviciul standard nu a avut nicio problemă”, a explicat apoi Chiles într-un mesaj postat pe Twitter.

Telespectatorii care au dorit să urmărească transmisia meciului în format HD au fost nevoiţi să plătească o taxă suplimentară.

Nu este pentru prima oară când ITV are probleme în acest sens. În 2009, postul i-a privat pe teespectatori de un gol la semifinala Cupei Angliei, Everton – Liverpool.

Află aici care este programul Cupei Mondiale