Liga Europa: Patru înfrângeri pentru echipele româneşti
Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de 0-3 (0-2), meciul susţinut în compania formaţiei turce Galatasaray Istanbul, contând pentru etapa a IV-a a grupei F a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Kewell ’23, Nonda ’24 şi Mehmet Topal ’56.
Formaţia FC Timişoara a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa belgiană Anderlecht Bruxelles, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a grupei A a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Suarez ’29 (penalti), Boussoufa ’69, pentru gazde, Legear ’90+5, respectiv Parks ’55, pentru oaspeţi.
Formaţia Steaua Bucureşti a pierdut, cu scorul de 1-3 (1-1), meciul susţinut, joi, în deplasare, în compania echipei turce Fenerbahce Istanbul, în etapa a patra a grupei H a Ligii Europa. Pentru Fenerbahce au marcat Andre dos Santos, minutul 15, Bilica, minutul 51, şi Alex, minutul 67, în timp ce pentru Steaua a înscris Kapetanos, minutul 38.
Echipa CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), de formaţia cehă Sparta Praga, într-un meci contând pentru etapa a patra a grupei K a Ligii Europa. Golurile echipei CFR au fost reuşite de Traore ’25 şi Dubarbier ’90, în timp ce pentru cehi au punctat Holenda ‘6, ’13 şi Wilfried ’90.