Liga Nord-americană de Fotbal a anunţat că Beckham rămâne la LA Galaxy
Fotbalistul englez David Beckham, dorit de Paris Saint-Germain în această iarnă, va rămâne la gruparea Los Angeles Galaxy pentru sezonul 2012 al campionatului american, care va începe în martie, a anunţat Liga Nord-americană de Fotbal (MLS).

David Beckham (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Fostul căpitan al naţionalei Angliei, în vârstă de 36 de ani, a precizat că a ajuns la un acord cu LA Galaxy pentru o prelungire cu doi ani a contractului ce fusese valabil în perioada iulie 2007 - 31 decembrie 2011.
"A fost o decizie importantă pentru mine. Am avut oferte multe din toată lumea, însă încă sunt entuziasmat de ideea de a juca în SUA şi de a câştiga trofee cu Galaxy", a afirmat Beckham.
Potrivit cotidianului Los Angeles Times, noul acord prevede o pauză estivală pentru Beckham, astfel încât acesta să poată participa la Jocurile Olimpice de la Londra (iulie-august), în cazul în care va fi selecţionat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
"Sunt încântat că David a ales să rămână la Galaxy, mai ales după ce a avut numeroase alte opţiuni", a declarat directorul general al Los Angeles Galaxy, Bruce Arena.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

