De asemenea, Gheorghe Hagi a fost desemnat antrenorul echipei sub 21 de ani. „Dacă vorbim de tineri, nu există un antrenor mai potrivit să-i conducă, să-i inspire şi să-i lanseze spre marea performanţă. Un idol şi un profesor”, se arată pe site-ul lpf.ro.
Portar:
Laurenţiu Brănescu (FC Dinamo/22 de ani/17 jocuri) – Aflat la primul său sezon în Liga 1 Orange, portarul „roş-albilor” a avut în multe momente prestaţii lăudabile. Titular incontestabil până la accidentare.
Fundaşi:
Răzvan Hodorogea (FC Viitorul/21 de ani/ 4 jocuri) – Capabil să acopere mai multe posturi pe teren, când a fost trimis în joc s-a achitat excelent de sarcinile trasate. A marcat şi un gol, primul în Liga 1 Orange”.
Răzvan Horj (CFR Cluj/21 de ani/19 jocuri) – Debutant pe prima scenă, maramureşeanul a prins 19 meciuri în sezonul regulat, dintre care 13 integralist. De remarcat plasamentul excelent.
Ionuţ Nedelcearu (FC Dinamo/20 de ani/24 jocuri) – A devenit om de bază în defensiva bucureştenilor. A marcat şi primele lui goluri în campionat, trei la număr. De asemenea, a prins de şase ori echipa etapei.
Steliano Filip (FC Dinamo/22 de ani/21 jocuri) – Deşi are doar 22 de ani, a depăşit 100 de meciuri în Liga 1 Orange, toate în tricoul „roş-albilor”. În sezonul regulat 2016-2017 a fost inclus de patru ori în echipa etapei.
Mijlocaşi:
Cristi Bărbuţ (Poli Timişoara/21 de ani/23 jocuri) – A impresionat în sezonul regulat prin viteză. Un gol, trei pase decisive, două penalty-uri obţinute şi patru prezenţe în echipa etapei sunt cifrele sale.
Răzvan Marin (FC Viitorul/20 de ani/20 jocuri) – Evoluţiile formidabile i-au adus transferul la Standard Liege. Patru goluri, două pase decisive, un penalty obţinut şi şase prezenţe în echipa etapei.
Ovidiu Popescu (FCSB/23 de ani/18 jocuri, FOTO) – A devenit în scurt timp om de bază la FCSB, confirmând astfel aşteptările celor care au crezut în calităţile sale. Imbatabil în duelurile fizice.
Carlo Casap (FC Viitorul/18 ani/18 jocuri) – Un fotbalist cu calităţi fantastice. În sezonul regulat a marcat de patru ori, a dat o pasă decisivă şi a scos un penalty. Are o medie de cinci driblinguri pe meci.
Atacanţi:
Andrei Ivan (CS U Craiova/20 de ani/24 jocuri) – “Perla” Craiovei a strălucit în sezonul regulat, unde a fost cel mai bun marcator al “alb-albaştrilor”, cu şase goluri înscrise. A obţinut şi patru penalty-uri.
Alexandru Păun (CFR Cluj/21 de ani/19 jocuri) – Un jucător cu o tehnică foarte bună. Remarcabil în a doua parte a sezonului regulat, când evoluţiile sale au ajutat CFR-ul să prindă un loc în play-off.
Antrenor:
Gheorghe Hagi (FC Viitorul/52 de ani) – Dacă vorbim de tineri, nu există un antrenor mai potrivit să-i conducă, să-i inspire şi să-i lanseze spre marea performanţă. Un idol şi un profesor.