Georges Leekens şi-a prelungit cu doi ani contractul de selecţioner al Belgiei
„Preşedintele federaţiei şi preşedintele Comisiei Tehnice îşi exprimă stima pentru munca depusă şi pentru rezultatele bune din ultimele luni şi îşi arată susţinerea privind viziunea pe termen lung a antrenorului federal, care îşi doreşte calificarea «Diavolilor Roşii» la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, din Brazilia”, se arată într-un comunicat al federaţiei belgiene.
Tehnicianul în vârstă de 61 de ani este selecţionerul Belgiei din 2010.
Naţionala Belgiei ocupă locul doi în grupa A a preliminariilor Campionatului European din 2012, la cinci puncte de liderul Germania.