Lionel Messi semnează cu Inter Miami până în 2025. Atacantul Argentinei a fost primit cu fast în Statele Unite

Publicat: 16 07. 2023, 00:36
Actualizat: 16 07. 2023, 01:05

Nu este niciun secret. Atacantul argentinian Lionel Messi a ajuns la finalul carierei. După ce a câştigat numeroase titluri şi baloane de aur pe Bătrânul Continent, Messi a ales să-şi continue cariera în Statele Unite, la Inter Miami.

„Sunt foarte încântat să încep următorul pas din cariera mea cu Inter Miami în Statele Unite”, a declarat Messi, proaspăt câştigator al Cupei Mondiale cu ţara sa.

Coproprietarul lui Inter Miami, David Beckham, a declarat că semnarea starului argentinian a fost un „vis devenit realitate”.

Messi, care nu a mai jucat pentru o echipă de club în afara Europei, a adăugat: „Este o oportunitate fantastică şi împreună vom continua să construim acest proiect frumos”.

„Acum 10 ani, când mi-am început călătoria pentru a construi o nouă echipă în Miami, am spus că visez să aduc cei mai mari jucători în Miami. Mi-am dorit jucători care să împărtăşească ambiţia pe care am avut-o când m-am alăturat lui LA Galaxy, să ajute la dezvoltarea fotbalului în SUA şi să construim o moştenire pentru următoarea generaţie în acest sport pe care îl iubim atât de mult. Astăzi acel vis s-a împlinit. Nu aş putea fi mai mândru că un jucător de calibrul lui Leo se alătură clubului nostru, dar sunt, de asemenea, încântat să urez bun venit unui prieten bun, o persoană extraordinară şi familiei sale frumoase care se alătură comunităţii Inter Miami”, a declarat Beckham.

Lionel a marcat 32 de goluri în 75 de meciuri pentru PSG şi a încheiat sezonul trecut cu 16 goluri şi 16 pase decisive în Ligue 1.

Messi s-a alăturat echipei franceze în 2021, după ce a petrecut 21 de ani cu Barcelona.