Lipă: Fotbaliştii de la Dinamo ar trebui să se gândească mai întâi la performanţe şi apoi la bani

Preşedintele CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, la recepţia oferită cu ocazia împlinirii a 62 de ani de la înfiinţarea clubului sportiv, că jucătorii de la FC Dinamo ar trebui să se gândească mai întâi la fotbal şi apoi la bani.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Lipă: Fotbaliştii de la Dinamo ar trebui să se gândească mai întâi la performanţe şi apoi la bani

Lipă: Fotbaliştii de la Dinamo ar trebui să se gândească mai întâi la performanţe şi apoi la bani (Imagine: Ovidiu_Micsik/Mediafax Foto)

"Clubul de fotbal Dinamo are tradiţie, istorie, rezultate foarte bune şi obligaţia lor e să păstreze ştacheta sus. Îmi doresc să îi văd în Ligă (n.r. - Liga Campionilor), să îi susţin, să îi încurajez, să fiu alături de ei, pentru că mie îmi place doar performanţa. Totul este să vrea, iar ei, ca să poată, trebuie să dea dovadă de disciplină, de seriozitate şi să lase banii pe ultimul plan. Au fost certaţi, au fost amendaţi şi eu au mers pe acelaşi drum pe care cred ei că este bine să meargă, dar s-a dovedit că nu este bine şi sper ca în următorul an competiţional să schimbe macazul şi să revină cu picioarele pe pământ. Muncă puţină şi bani mulţi nu se poate, asta o spun din proprie experienţă", a spus Lipă.

Elisabeta Lipă a afirmat că preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi-a ridicat pontonul pe care-l construise pe lacul Snagov, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj.

"Când mă apucă dorul de canotaj, mă urc în maşină şi mă duc la Snagov, mai ales că domnul Badea (n.r. - preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea), a ridicat pontonul şi s-a eliberat culoarul. Probabil că a văzut cât se munceşte şi ce eforturi se fac pentru o medalie", a menţionat oficialul grupării din Şoseaua din Ştefan cel Mare.

Secretarul de stat din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Violeta Beclea-Szekely, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sorin Matei, şi un reprezentatnt al CSA Steaua i-au oferit Elisabetei Lipă câte o plachetă "în semn de respect profesional" pentru cei 62 de ani de existenţă a CS Dinamo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici