Prima pagină » Sport » Marius Şumudică: Va fi dificil să-l mai ţinem pe Moraes la Gloria

Marius Şumudică: Va fi dificil să-l mai ţinem pe Moraes la Gloria

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Marius Şumudică, a declarat, sâmbătă, că va fi foarte gru pentru gruparea bistriţeană să-l mai păstreze în lot pe atacantul brazilian Ribeiro Moraes, care, la fel ca şi Ioan Hora, ar putea fi transferat la finalul sezonului.
Marius Şumudică: Va fi dificil să-l mai ţinem pe Moraes la Gloria
18 apr. 2010, 00:35, Sport

„Este o victorie meritată şi le mulţumesc băieţilor. Dinamo a suferit doar din punctul de vedere al băncii, pentru că din 11-le de start a lipsit doar N’Doye şi Alexe. Am revenit de două ori şi este un lucru mare pentru o echipă mică. Ne transformăm într-o echipă care la anul poate emite alte pretenţii. Mă felicit pentru aducerea lui Moraes, valoare lui depăşeşte acum un milion. Va fi dificil să-l mai ţinem pe Moraes, probabil el sau Hora vor pleca. Hora are oferte din Rusia, dar şi din Liga I”, a spus Şumudică.

Tehnicianul a adăugat că arbitrul întâlnirii a acordat uşor penalti formaţiei Dinamo. „Arbitrul a acordat uşor 11 metri pentru ei. Şi noi am avut un penalti la Moraes, Moţi l-a împiedicat, dar nu ni s-a acordat. Oricum, când totul se termină cu bine nu mai este nevoie să acuzăm arbitrajul. În proporţie de 85-90 la sută suntem scăpaţi de retrogradare”, a precizat tehnicianul.

Dinamo Bucureşti a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 2-3 (2-2), partida susţinută, în deplasare, în compania echipei Gloria Bistriţa, în etapa a XXVIII-a a Ligii I, suferind prima înfrângere din acest retur de campionat.