Liverpool câştigă cu golul lui Elliott rejucarea partidei cu Wolves din Cupa Angliei
Mijlocaşul adolescent Elliott a luat o minge din propria jumătate de teren, a pătruns nestigherit înspre careul advers şi a trimis un şut cu piciorul stâng de le peste 25 de metri cu care l-a învins pe portarul lui Wolves, Jose Sa, în minutul 13.
Wolves au fost pasivi în mare parte din prima repriză înainte de a creşte în meci după pauză, dar apărarea lui Liverpool i-a ţinut la distanţă pentru a obţine prima victorie din ultimele patru meciuri în toate competiţiile.
Rezultatul a stabilit un meci din turul al patrulea în deplasare la Brighton & Hove Albion, unde echipa lui Juergen Klopp a fost învinsă sâmbătă cu 3-0 în Premier League.
West Bromwich Albion s-a alăturat lui Liverpool în runda a patra, după ce a învins cu 4-0 pe teren propriu pe Chesterfield, Birmingham City a venit din urmă şi a învins Forest Green Rovers cu 2-1, iar Luton Town s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Wigan Athletic. Bristol City a eliminat-o pe Swansea City, impunându-se cu 2-1 în deplasare, după prelungiri.
Elliott, a cărui reuşită a câştigat meciul pentru Liverpool, a declarat că a fost încurajat de coechipierul James Milner să dea drumul la lovituri de la distanţă.
„Milly (Milner) striga şi el „trage”, aşa că a trebuit să mă duc să o fac. Poate că el mă poate încuraja mai mult să trag, pentru că a funcţionat cu siguranţă”, a declarat el pentru BBC Sport.
„Am fost judecat un pic în funcţie de pasele de gol şi de goluri şi este ceva la care am lucrat şi mi-a ieşit astăzi”.
Meciul a fost lipsit de divertismentul şi dramatismul ultimei întâlniri dintre cele două echipe de pe Anfield, care s-a încheiat 2-2, cu toate că Wolves a avut un gol pe final, anulat pentru offside.
Antrenorul lui Liverpool, Klopp, a făcut opt schimbări în echipa care a fost surclasată de Brighton în ceea ce antrenorul german a descris ca fiind cel mai prost meci pe care şi-l aminteşte în cei opt ani de când conduce clubul din Merseyside.
„Parcă a trecut o veşnicie de când aveam sentimentul de a câştiga şi de a juca bine. A trebuit să luptăm din greu la final, dar am controlat jocul pentru perioade lungi de timp. Este grozav şi este reacţia pe care am vrut să o vedem”, a declarat Klopp.