Liviu Bala, director executiv al HCM Baia Mare, ales în CA al Women Forum Club Handball

Publicat: 07 05. 2014, 14:39
Actualizat: 07 04. 2020, 19:47

Potrivit anunţului de miercuri al clubului HCM Baia Mare, Liviu Bala a fost ales între cei zece membri ai Consiliului de Administraţie al WFCH la finalul săptămânii trecute, la Budapesta, cu ocazia Turneului Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin.

Şedinţa de constituire a asociaţiei şi alegerile conducerii s-au desfăşurat la Hotelul Hilton din capitala Ungariei, iar în urma acestora preşedinte al Women Forum Club Handball a fost desemnat Kelecsenyi Erno (preşedintele câştigătoarei Ligii Campionilor, Gyor ETO), iar vicepreşedinţii sunt Gordana Naceva (Vardar Skopje) şi Kay Sven Hahner (HC Leipzig).

Între cei zece membri aleşi ai Consiliului de Administraţie se numără şi Liviu Bala de la HCM Baia Mare.

Asociaţia Women Forum Club Handball are drept scop principal reprezentarea intereselor cluburilor de top din cupele europene feminine.