- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.06.2015, 09:22)
- Leila Bolat
Liviu Ciobotariu a încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureş
Clubul ASA Târgu Mureş a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a încetat colaborarea cu antrenorul Liviu Ciobotariu, numele noului tehnician urmând să fie dat publicităţii până la începutul săptămânii viitoare.

Liviu Ciobotariu a încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureş (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
ASA Târgu Mureş le-a mulţumit pentru colaborare lui Ciobotariu şi preşedintelui executiv Narcis Răducan, care se asemenea s-a despărţit de gruparea care a terminat sezonul pe locul doi.
"ASA Târgu-Mureş doreşte să le mulţumească antrenorului principal, Liviu Ciobotariu şi preşedintelui executiv, Narcis Răducan pentru performanţa deosebită realizată împreună cu echipa, în acest sezon. Munca din acest retur, la Tîrgu-Mureş, a avut ca finalitate obţinerea locului 2 în clasament şi o luptă până în ultimul minut pentru titlul de campion. Pentru acest lucru, familia roşu-albastră vă mulţumeşte. Aţi adus o bucurie deosebită suporterilor mureşeni, tuturor iubitorilor fotbalului, iar numele voastre vor fi mereu stimate în mijlocul Ardealului. Mulţumim Liviu! Mulţumim Narcis! Conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureş va anunţa până la începutul săptămânii viitoare numele noului antrenor principal şi a noului preşedinte executiv", se arată în comunicatul grupării din Târgu Mureş.
Narcis Răducan ocupa funcţia de preşedinte al clubului ASA Târgu Mureş din 22 ianuarie, iar Ciobotariu era tehnicianul acestei echipe tot din luna ianuarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe