Lobonţ şi Tamaş au aruncat cu pietre în ziarişti

Publicat: 06 09. 2008, 12:39
Actualizat: 06 11. 2012, 09:02

Componenţii naţionalei României au ieşit, sâmbătă, înainte de prânz, la o plimbare în Grădina Botanică din Cluj Napoca, unii dintre ei arătându-se iritaţi de prezenţa reprezentanţilor mass-media. Dinamoviştii Lobonţ şi Tamaş şi antrenorul cu portarii Gabriel Boldici au fost extrem de nervoşi când i-au văzut pe jurnalşti, reproşându-le acestora, pe un ton injurios, că îi filmează şi fotografiază.

"Tricolorii" s-au intersectat în parc şi cu două mirese, iar după aproximativ o oră s-au întors la hotel, nu înainte ca unii dintre ei să le atragă din nou atenţia jurnaliştilor să nu îi mai filmeze.

Partida România – Lituania, din prima etapă a Grupei a VII-a de calificare la CM-2010, va avea loc sâmbătă, de la ora 21.00, la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.