Prima pagină » Sport » Lobonţ vrea de ziua lui să se califice în grupele Ligii Campionilor

Lobonţ vrea de ziua lui să se califice în grupele Ligii Campionilor

Portarul Bogdan Lobonţ împlineşte, duminică, 31 de ani, şi a declarat, pentru site-ul său oficial, că îşi doreşte să se califice cu Dinamo în grupele Ligii Campionilor şi cu echipa naţională la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Lobonţ vrea de ziua lui să se califice în grupele Ligii Campionilor
18 ian. 2009, 13:59, Sport

"Îmi doresc enorm să câştig campionatul cu Dinamo, să ne calificăm în premieră în grupele Champions League. Apoi, visul tuturor românilor, calificarea la CM din Africa de Sud. Este un an extrem de important din punct de vedere fotbalistic pentru fiecare dintre noi. Să fim sănătoşi!", a declarat Lobonţ pentru site-ul său oficial.

Lobonţ a menţionat că îşi petrece ziua de naştere în familie. "Îmi petrec ziua de naştere în familie. Tuturor fanilor mei le mulţumesc pentru urări şi le transmit cele mai frumoase gânduri!", a subliniat Lobonţ.