Prima pagină » Sport » Magera, declarat liber de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor

Magera, declarat liber de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor

Atacantul ceh al formaţiei Poli Timişoara, Lukas Magera, a fost declarat liber de contract de către Comisia de Soluţionarea Litigiilor a LPF începând cu data de 17 iunie, informează, miercuri, site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
29 iun. 2011, 11:51, Sport

De asemenea, membrii comisiei au admis cererea mijlocaşului Ciprian Petre, declarându-l liber de contractul cu gruparea Gloria Bistriţa începând cu 14 iunie.

În litigiul dintre atacantul Ionuţ Dobroiu şi FC Rapid, în care jucătorul solicită drepturile financiare şi încetarea raporturilor contractuale, CSL a rămas în pronunţare, la fel ca şi în cazul Pandurii Târgu Jiu versus Ibon Arieta Perez.

Cazurile Poli Timişoara versus Jiri Krjici, Pandurii Târgu Jiu versus Mădălin Popa, Mihai Şteţca versus FCM Târgu Mureş şi FC Braşov versus Cosmin Năstăsie au fost amânate pentru şedinţa din 19 iulie.