Lotul naţionalei de fotbal U19 pentru meciurile de calificare la EURO, din Turul de Elită
Gazda miniturneului de calificare va fi Croaţia. Trei partide în şapte zile va juca naţionala U19, se arată pe site-ul FRF.
În 20 martie, România U19 va întâlni Turcia, în 23 martie va avea meci cu Germania, iar în 26 martie, cu Croaţia.
România a ajuns în Turul de Elită după ce în octombrie s-a clasat pe locul secund în grupa de calificare, înregistrând o victorie, 7-0 cu San Marino, şi două remize, 0-0 cu Finlanda şi 1-1 cu Cehia, gazda miniturneului.
Se califică la EURO U19 câştigătoarele celor şapte grupe din Turul de Elită. Turneul final va fi găzduit de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie 2024.
Naţionala României a participat la două ediţii de Campionat European U19, în 2011 şi 2022. În 2025, turneul final EURO U19 va fi găzduit de România.
Pentru meciurile din Turul de Elită, selecţionerul Adrian Dulcea a convocat următorii jucători:
Portari: Adrian Frânculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Dunărea Călăraşi), Rafael Munteanu (Farul Constanţa).
Fundaşi: Alin Chinteş (Universitatea Cluj), Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (CFC Argeş), Roberto Jalade (Sevilla), Matteo Duţu (Lazio Roma), Dominik Soptirean (FC Augsburg), Andrei Borza (FC Rapid 1923).
Mijlocaşi: Alin Raicu (CSA Steaua), Patrick Dulcea (CFC Argeş), Matei Moraru (Ceahlăul Piatra Neamţ), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino), Rareş Pop (UTA Arad), Adrian Caragea (Sassuolo), Mihnea Rădulescu (Gloria Buzău), Adrian Mazilu (SBV Vitesse).
Atacanţi: Alexandru Stan (CS Mioveni), Jason Vescan-Kodor (US Lecce).