"Trebuie să fim corecţi şi să spunem că am câştigat cu şansă, pentru că Rapidul a ratat ocazii uriaşe. Când scoţi balonul de pe linia porţii în ultimele secunde ale partidei, poţi spune că ai noroc. Rapidul a jucat bine, şi-a creat ocazii, dar am reuşit să îi învingem şi de aceea m-am şi bucurat atât la final. Jucătorii noştrii au evoluat cu aceeaşi determinare cu care au jucat sezonul trecut şi nu pot decât să-i felicit pentru acest lucru", a spus Stoica la GSP TV.
Mihai Stoica a precizat că suporterii echipei Rapid l-au înjurat pe parcursul primei reprize, motiv pentru care a solicitat intervenţia forţelor de ordine. "E frustrant să joi acasă cu Rapid şi să fii înjurat şi scuipat de suporteri o repriză întreagă. Băieţii ăia din galeria Rapidului chiar vor să facă sex cu familia mea, dar familia mea nu vrea şi ei nu înţeleg asta. Fanii Rapidului au venit să ne creeze probleme, dar şi-au creat singuri. E normal să mă bucur la finalul meciului. E împotriva regulamentului ca suporterii să ajungă în acea zonă. Au venit cu fulare pe sub haine şi le-au scos acolo ca să incite şi să ne creeze nouă probleme", a menţionat oficialul grupării ialomiţene.
Managerul general al campioanei României a mai spus că este de acord cu solicitările celor de la Rapid, care vor arbitri străini.