Luca Toni va alerga dezbrăcat prin Munchen dacă Bayern câştigă Liga Campionilor

Internaţionalul italian al formaţiei Bayern Munchen, Luca Toni, a promis că va alerga dezbrăcat prin centrul capitalei Bavariei, în cazul în care campioana Germaniei va câştiga Liga Campionilor, informează AFP.

Urmărește
7 afișări

"Finala de la Roma reprezintă ţelul meu. Mă antrenez în fiecare zi pentru a cuceri acest trofeu. Dacă vom aduce Cupa la Munchen, promit că voi traversa piaţa din centrul oraşului dezbrăcat", a spus atacantul sosit la Bayern în 2007.

Golgheterul Bundesligii în ediţia 2007-2008 a estimat că echipa sa, care va întâlni formaţia spaniolă FC Barcelona în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, are potenţialul necesar câştigării acestei competiţii.

Toni, în vârstă de 31 de ani, a mai declarat, în publicaţia Sport Bild, că îl consideră pe ivorianul echipei engleze Chelsea Londra, Didier Drogba, cel mai bun atacant din lume la ora actuală.

"Pe al doilea atacant din lume, ca valoare, îl vom întâlni în sfertul de finală din Liga Campionilor. Este Samuel Eto'o. Apoi, în clasament, urmează Luca Toni. Dar mai este pe acolo şi Wayne Rooney, de la Manchester United", a recunoscut Toni, al cărui actual sezon a fost umbrit de accidentări. El îşi reia antrenamentele după o lună de absenţă cauzată de o problemă la tendonul lui Ahile.

Italianul a marcat nouă goluri în 16 meciuri din ediţia în curs a Bundesligii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici