Lucescu despre meciul cu Barca: Ăsta e furt deja

Mircea Lucescu a declarat joi, agenţiei MEDIAFAX, că victoria echipei FC Barcelona cu 2-1 în partida cu Şahtior Doneţk, din cadrul etapei a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor, poate fi considerată "furt".

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Lucescu despre meciul cu Barca: Ăsta e furt deja

Lucescu despre meciul cu Barca: Ăsta e furt deja

"A fost o lipsă de fair-play incredibilă din partea Barcelonei. A fost o ruşine ce au făcut ei. La primul gol, mingea a fost dată afară pentru că era un jucător căzut pe teren. Jucătorii mei au aşteptat să primească mingea, dar cei de la Barca s-au dus şi au dat gol. E adevărat că a greşit portarul, dar nu se poate aşa ceva. Pe parcursul jocului meciul s-a mai întrerupt şi a fost dată mingea celor care o aveau în posesie. Aşa trebuia să se întâmple şi atunci. Dar pesemne că echipele mari vor să câştige cu orice preţ. Nu este pentru mine o surpriză ce au făcut. Ăsta e furt deja, o lipsă de respect profesional incredibil. Şi e opinia tuturor de aici, nu numai a mea. Dacă se întâmpla aşa ceva în campionatul Italiei, jucătorii Barcelonei nici nu mai ieşeau de pe teren din cauza suporterilor. Numai că ai noştri sunt nişte copii, nu sunt suporteri să facă scandal. În orice caz e o pată pe obrazul Barcelonei. E ruşinos pentru Barcelona să câştige aşa şi să facă ce au făcut. E într-adevăr ruşinos", a spus antrenorul.

Arbitrii favorizează echipele mari ale Europei în Liga Campionilor în opinia lui Mircea Lucescu.

"Am avut penalti clar scos în afara careului. În loc să dea penalti, arbitrul a dat fault la scorul de 1-0. Nu UEFA favorizează echipele mari, ci arbitrii de pe teren. Arbitrul a spus după meci că a avut impresia că noi nu am dat intenţionat mingea afară. Cum să nu dăm intenţionat afară când era jucător la pâmânt? Nu a dat mingea la adversar, a dat direct în aut. Şi toţi jucătorii mei la acel aut erau cu mâna pe sus să le dea mingea. Nu credeau că ei vor face aşa ceva. E un meci pe care l-am pierdut pe nedrept. Un meci câştigat de Barcelona cu ajutorul unui arbitru care a scos din careu un penalti şi prin ceea ce au făcut jucătorii lor", a precizat tehnicianul formaţiei ucrainene.

Lucescu nu îşi reproşează nimic după meciul pierdut cu Barcelona şi susţine că echipa sa a dominat meciul.

"Nu îmi reproşez nimic după meciul de aseară. Ce să-mi reproşez, lipsa de fair-play a ăstora? Din contră, cei de la Barcelona trebuie blamaţi pentru ce au făcut aseară. Nu se pot obţine rezultate aşa, cu orice preţ. Îi conduceam, iar ei au avut o singură situaţie de gol până atunci în minutul 70 şi ceva prin Eto. În rest am dominat o echipă care se plimbă prin campionatul Spaniei şi îşi creează 15 situaţii de gol pe meci, dar cu noi nu au avut. O să vedem ce şanse mai avem să trecem de grupă. Important este meciul următor cu Sporting. La noi este proverbial să primim gol aşa, în minutul 89, 93 sau 94. Nu mă surprinde că s-a întâmplat din nou aseară", a adăugat Mircea Lucescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici