Martorii evenimentului au fost preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, şi principalul finanţator, Arpad Paszkany, la ceremonii luând parte şi o parte din jucătorii CFR-ului: Alvaro Pereira, Juan Culio, Gustavo Oberman şi Diego Ruiz.
Un fapt inedit s-a petrecut în momentul în care Sebastian Dubarbier nu a mai aşteptat traducerea spuselor lui Emil Boc şi a spus "Da", în limba română, stârnind hohote de râs şi aplauze în sală.
Dubarbier a mărturisit că îşi doreşte să aibă un băiat şi o fetiţă alături de proaspăta sa soţie.
"Mi-ar plăcea să avem doi copii. Sărbătoarea va fi una intimă, cu puţini invitaţi, doar prieteni şi colegii din echipă. E o zi foarte importantă pentru noi, pentru că ne căsătorim în România, dar era timpul să facem acest pas după şase ani", a spus argentinianul.
Primarul municipiului Cluj, Emil Boc, a spus că astăzi e pentru prima oară când oficiază căsătorii ale argentinienilor.
"E un moment important pentru viaţa lor. De asemenea, i-am felicitat pentru ceea ce au făcut pentru Cluj împreună cu CFR-ul, fiind în momentul de faţă cei mai buni ambasadori ai Clujului în Europa şi în lume. Nu am mai oficiat căsătorii ale argenienienilor, doar francezi sau britanici. Mă bucur că Dubarbier a fost primul şi îmi doresc ca el să fie şi primul care marchează în poarta de la Bordeaux. ", a spus Emil Boc.
"Am avut emoţii la meciul de aseară, iar dacă marca Trică, astăzi mă simţeam şi mai în formă. Oricum, să faci un egal cu Chelsea la Cluj e mai mult decât orice ne-am fi putut aştepta cu câţiva ani în urmă. E o performanţă extraordinară. Atmosfera de pe stadion şi cea din Piaţa Avram Iancu de după meci reflectă faptul că aici, la Cluj, e performanţă de Liga Campionilor", a mai adăugat Boc.