Lucescu: Vrem să câştigăm cu Dinamo Kiev ca să demonstrăm că merităm titlul

Tehnicianul echipei Şahtior, Mircea Lucescu, a declarat că nici nu ia în considerare un rezultat de egalitate în debiul de miercuri, de pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, din runda a 29- a a campionatului din Ucrania, ci vrea doar victoria pentru a demonstra că gruparea din Doneţk merită titlul.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Lucescu: Vrem să câştigăm cu Dinamo Kiev ca să demonstrăm că merităm titlul

Lucescu: Vrem să câştigăm cu Dinamo Kiev ca să demonstrăm că merităm titlul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nici nu vreau să mă gândesc la un rezultat de egalitate. Vream să câştigăm şi dorim să dovedim că merităm să fim campioni. Desigur, totul se poate întâmpla la acest joc. Nu suntem singuri în teren, îl împărţim cu rivalii noştri. Totuşi, trebuie să intrăm în joc cu încrederea că putem învinge pe Dinamo Kiev. Vom juca un fotbal ofensiv şi vom vedea care va fi reacţia adversarii noştri. Ei îşi bazează jocul pe forţa fizică şi încearcă să găsească pase lungi în atac, încercând să acopere mingea, aplicând abilităţile unor jucători ofensivi de a-şi folosi eficient corpul. Trebuie să-i blocăm, prevenind mingile lor să ajungă în zona careului nostru, pentru că sunt periculoşi acolo. În această întâlnire se dueleză doua echipe absolut diferite", a precizat, marţi, antrenorul român, citat de site-ul oficial al clubul din Doneţk.

În ciuda faptul că gruparea din Doneţk se află pe primul loc în prima ligă din Ucraina, cu 71 de puncte cu două etapa rămase până la final, având trei puncte în faţa echipei din Kiev, Lucescu speră că acest avans să nu-i facă pe jucătorii săi să abordeze mai relaxat disputa de miercuri: "Sper ca acest avans să nu fie un motiv de relaxare pentru jucătorii mei. Le voi cere jucătorilor să fie cât se poate de concentraţi şi cred că nici suporterii nu le vor permite să se relaxeze".

Mircea Lucescu a ţinut să nege unele zvonuri, apărute în ultima vreme în presa română, conform cărora fundaşul român Răzvan Raţ nu a mai evoluat în ultima perioadă la echipa din Doneţk din cauza unui conflict cu tehnicianul român. "Nu merită să vorbesc despre asta. E un nonsens şi aş prefera să nu-l comentez. Răzvan nu a evoluat doar pentru că un alt fotbalist a jucat în locul său şi a fost dificil pentru mine să schimb ceva în această situaţie. Întotdeauna, la sfârşitul campionatului, există probleme similare. A fost la fel şi când eram la Galatasaray sau Beşiktaş, avem acelaşi lucru şi aici", a explicat Lucescu.

Partida Şahtior Doneţk - Dinamo Kiev, din etapa a XXXIX-a a campionatului ucrainean (penultima), va avea loc miercuri, de la ora 19.00, pe arena din Doneţk.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici